Viaţa părintelui Alois Guanella a fost o lungă cursă plină de elan, pentru a se face prezent acolo unde se auzea un strigăt de ajutor şi unde era nevoie de sprijin. Avea o deosebită sensibilitate faţă de aproapele aflat la necaz.
Alois Guanella s-a născut la Fraciscio, localitate din comuna Campodolcino, din dieceza de Como, pe 19 decembrie 1842.
În ziua următoare naşterii i s-a administrat Botezul. Părinţii, Lorenzo şi Maria Bianchi, au fost creştini exemplari, dedicaţi familiei, muncii câmpului şi păstoritului.
Recitarea Sfântului Rozariu în familie era un lucru obişnuit, aşa cum era şi citirea vieţilor sfinţilor, o experienţă care a marcat activitatea apostolică a părintelui Guanella.
După studiile în Seminarul din Como, Alois Guanella a fost sfinţit preot pe 26 mai 1866 şi, la un an după consacrarea sacerdotală, a fost numit paroh de Savogno.
În timpul primilor şapte ani de apostolat plin de zel a avut contacte cu don Bosco şi a cunoscut operele fondate de Iosif Benedict Cottolengo, la Torino.
Doritor de o experienţă religioasă mai radicală, în 1875 s-a dus la don Bosco şi a depus voturi religioase pentru trei ani.
Episcopul de Como l-a chemat din nou in dieceză, iar părintele Guanella a revenit cu visul de a fonda un institut de ocrotire pentru băiţi cu dificultăţi. A deschis o şcoală pe care, succesiv, a trebuit să o închidă din cauza ostilităţilor manifestate de autorităţile civile.
„Ora îndurării”, aşa cum chema părintele Guanella momentul propice al favorii divine, a sosit în 1881, odată cu numirea sa ca paroh în localitatea italiană Pianello Lario , unde a aflat un grup de tinere care se dedicau asistenţei celor nevoiaşi. Acel grup de tinere femei va deveni izvorul unei noi congregaţii: Fiicele Sfintei Maria a Providenţei.
Zelul şi caritatea apostolică manifestate de părintele Alois Guanella a făcut posibilă extinderea activităţilor caritative chiar în inima oraşului Como, unde s-a început activitatea „casei Divinei Providenţe”, devenită apoi Casa mamă a celor două congregaţii, cea pentru femei şi cea pentru bărbaţi.
Alături de Congregaţia de surori, părintele Guanella a adunat şi un grup de preoţi pe care i-a numit „Slujitori ai Carităţii”.
Nu este posibil să se stea pe loc atâta vreme cât există săraci de ajutat”, de aceea cele două congregaţii s-au răspândit nu doar diverse regiuni ale Italiei dar şi în Elveţia.
În 1904, părintele Alois Guanella şi-a văzut împlinit visul de a ajunge la Roma, pentru a fi alături de Papa şi a-şi arăta fidelitatea faţă de Biserică graţie unei mărturii luminoase, plină de caritate şi de zel apostolic.
Papa Pius X-lea (devenit mai târziu sfânt) a înţeles măreţia sufletească a părintelui Guanella, de aceea i-a încredinţat construirea unei biserici dedicate Trecerii la Cer a Sfântului Iosif.
În preajma parohiei a luat fiinţă şi o asociaţie de rugăciune pentru muribunzi, intitulată Uniunea Pie a Trecerii la Cer a Sfântului Iosif, iar Sfântul Pius al X-lea a dorit să fie primul înscris al acestei asociaţii.
În 1912, la vârsta de 70 de ani, părintele Guanella s-a îmbarcat pentru a merge în Statele Unite, dar ultima intervenţie extraordinară în viaţa părintelui Guanella a fost în ianuarie 1915, când a dorit să rămână la Roma pentru a fi de ajutor sinistraţilor în urma cutremurului de pământ din Abruzzo.
Bolile bătrâneţii, intrarea Italiei în primul Război Mondial, mergerea pe front a unora din membrii congregaţiei „Slujitorii Carităţii” i-au slăbit din ce în ce mai mult sănătatea.
În scrierile sale, părintele Alois Guanella a lăsat acest mesaj: „moartea este ca o mamă care-şi îmbrăţişează fiul” (…) este îngerul care ne conduce din nou în patrie”.
Acea mamă, strălucitoare ca un înger, a trecut pe la părintele Guanella duminică, 24 octombrie 1915, o duminică fără apus.