en-USro-RO

| Login
17 iulie 2018
Papa Francisc: „Suntem sfinţi, îndreptăţiţi, sfinţiţi prin sângele lui Cristos: să ne asumăm această sfinţire şi să o trăim mai departe”
Toţi cei care au primit botezul sunt chemaţi să meargă pe calea sfinţeniei, nu poţi fi creştin „pe jumătate”: a spus Papa Francisc la predica Sfintei Liturghii celebrată joi dimineaţă în Capela Casei Sf. Marta din Vatican. Pontiful a afirmat că în viaţa noastră de creştini există întotdeauna un „înainte” şi un „după” Cristos, care a săvârşit în existenţa noastră cea de a doua creaţie, prin botez, viaţa cea nouă a harului pe care trebuie să o continuăm prin modul nostru de a trăi.
Angelus (14.07.2013)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Astăzi întâlnirea noastră duminicală pentru rugăciunea Angelus o trăim aici la Castel Gandolfo. Îi salut pe locuitorii din acest frumos orăşel! Vreau să vă mulţumesc mai ales pentru rugăciunile voastre şi acelaşi lucru îl fac faţă de voi toţi pelerinii care aţi venit aici în număr mare.

Decret al Penitenţiariei Apostolice cu care sunt acordate indulgenţe speciale cu ocazia celei de-a XXVIII-a Zi Mondiale a Tineretului (Rio de Janeiro, 22-29 iulie 2013)

Se acordă darul Indulgenţelor cu ocazia celei de-a „XXVIII-a Zi Mondială a Tineretului”, care va fi celebrată la Rio de Janeiro în timpul acestui An al Credinţei.

Sfântul Părinte Francisc, dorind ca tinerii, în unire cu scopurile spirituale ale Anului Credinţei, convocat de Papa Benedict al XVI-lea, să poată obţine speratele roade de sfinţire din a „XXVIII-a Zi Mondială a Tineretului”, care se va celebra de la 22 la 29 iulie la Rio de Janeiro şi care va avea ca temă: „Mergeţi şi faceţi discipoli toate popoarele (cf. Mt 28,19)”, în Audienţa acordată la 3 iunie subsemnatului Cardinal Paenitentiarius Maior, manifestând inima maternă a Bisericii, din Comoara  meritelor Domnului nostru Isus Cristos, ale Preasfintei Fecioare Maria, şi ale tuturor sfinţilor, a acordat ca tinerii şi toţi credincioşii pregătiţi cum se cuvine să se poată bucura de darul Indulgenţelor după cum urmează:

Vizita Sfântului Părinte la Lampedusa
Luni 8 iulie, Sfântul Părinte a părăsit Domus Sanctae Marthae şi a mers cu maşina la aeroportul Ciampino, de unde a plecat în vizită la Lampedusa. La sosirea sa pe aeroportul din Lampedusa, Papa a fost primit de Arhiepiscopul de Agrigento, E.S. Mons. Francesco Montenegro, şi de primarul de Isola, Giuseppina Nicolini. Apoi Sfântul Părinte a mers cu maşina la Cala Pisana, de unde s-a îmbarcat pentru a ajunge în Portul Lampedusa. Pescarii l-au însoţit pe Papa cu bărcile lor. În larg, Papa Francisc a lansat în mare o coroană de flori, în amintirea celor care şi-au pierdut viaţa în traversări. La ora 9.30, ambarcaţiunea avându-l la bord pe Sfântul Părinte a intrat în Port la Punta Favarolo. Pe Molo îl aşteptau grupuri de imigraţi pe care Papa i-a salutat la trecerea sa. Apoi a mers cu maşina la apropiatul complex sportiv „Arena”, în localitatea Salina, unde, la 10.30, a celebrat Sfânta Liturghie. În cursul celebrării euharistice Papa a rostit omilia. Apoi, la sfârşitul Sfintei Liturghii, după salutul Arhiepiscopului de Agrigento, E.S. Mons. Francesco Montenegro, Sfântul Părinte a recitat o rugăciune către Maria, Steaua mării.
Apariţie editorială: Editura „Sapientia” anunţă apariţia documentului Biblia şi morala. Rădăcinile biblice ale acţiunii creştine
Editura „Sapientia” anunţă apariţia documentului Biblia şi morala. Rădăcinile biblice ale acţiunii creştine, elaborat de Comisia Pontificală Biblică și tradus de pr. dr. Mihai Pătrașcu. Cartea apare în colecţia Magisterium, formatul 14x20, are 232 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 15 lei.
Angelus (7.07.2013)
Înainte de toate, doresc să împărtăşesc cu voi bucuria că am întâlnit, ieri şi astăzi, un pelerinaj special din Anul Credinţei: cel al seminariştilor, al novicilor şi al novicelor. Vă cer să vă rugaţi pentru ei, pentru ca iubirea lui Cristos să se formeze tot mai mult în viaţa lor şi să devină adevăraţi misionari ai Împărăţiei lui Dumnezeu.
Sfânta Liturghie cu seminariştii, novicii şi novicele (duminică 7 iulie 2013)

Ieri am avut deja ocazia să vă întâlnesc şi astăzi sărbătoarea noastră este şi mai mare pentru că ne întâlnim pentru Euharistie, în ziua Domnului. Voi sunteţi seminarişti, novici şi novice, tineri pe drumul vocaţional, care veniţi din toate părţile lumii: reprezentaţi tinereţea Bisericii! Dacă Biserica este Mireasa lui Cristos, într-un anumit sens voi reprezentaţi momentul logodnei, primăvara vocaţiei, perioada descoperii, a verificării, a formării. Şi este o perioadă foarte frumoasă, în care se pun bazele pentru viitor. Mulţumesc pentru că aţi venit!

Astăzi Cuvântul lui Dumnezeu ne vorbeşte despre misiune. De unde se naşte misiunea? Răspunsul este simplu: se naşte dintr-o chemare, aceea a Domnului şi cel care este chemat de El, este chemat pentru a fi trimis. Care trebuie să fie stilul celui trimis? Care sunt punctele de referinţă ale misiunii creştine? Lecturile pe care le-am ascultat ne sugerează trei puncte: bucuria mângâierii, crucea şi rugăciunea.

Întâlnirea cu seminariştii, novicii şi novicele (Aula Paul al VI-lea, sâmbătă 6 iulie 2013)
Când am intrat, am văzut ce scrisesem. Voiam să vă spun un cuvânt şi cuvântul este bucurie. Mereu acolo unde sunt consacraţii, seminariştii, călugăriţele şi călugării, tinerii, există bucurie, mereu există bucurie! Este bucuria prospeţimii, este bucuria de a-l urma pe Isus; bucuria pe care ne-o dă Duhul Sfânt, nu bucuria lumii. Există bucurie! Dar unde se naşte bucuria? Se naşte… Dar, sâmbătă seara mă întorc acasă şi voi merge să dansez cu vechii mei colegi? Din asta se naşte bucuria? De exemplu, a unui seminarist? Nu? Sau da?
Conferinţă de presă pentru prezentarea Enciclicei Papei Francisc Lumen fidei

Vineri 5 iulie, în Aula Ioan Paul al II-lea a Sălii de Presă a Sfântului Scaun, a avut loc conferinţa de presă pentru prezentarea Enciclicei Papei Francisc Lumen fidei. Au intervenit: Eminenţa Sa Cardinal Marc Ouellet, P.S.S., Prefect al Congregaţiei Episcopilor; E.S. Mons. Gerhard Ludwig Müller, Prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei; E.S. Mons. Rino Fisichella, Preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări.

Publicăm în continuare intervenţiile:

Lansarea și distribuirea primei traduceri romano-catolice a Bibliei în limba română

Lansarea și distribuirea primei traduceri romano-catolice a Bibliei în limba română

Vineri, 28 iunie a.c., începând cu ora 9,00, va avea loc, în Aula Magna a Institutului Teologic Romano-Catolic din Iași, lansarea oficială a Bibliei, tradusă în limba română după textele originale de pr. Alois Bulai și pr. Eduard Patrașcu. Evenimentul va avea loc în prezența PS Petru Gherghel, episcop de Iași, inițiatorul acestui proiect, a PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași, a ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de București și președintele Conferinței Episcopilor Catolici din România, a comunității academice din cadrul Institutului Romano-Catolic din Iași, a preoților și credincioșilor din Iași, precum și a altor invitați, între care îi remarcăm pe prof. Luca Mazzinghi, preşedintele Asociaţiei Biblice Italiene și profesor la Institutul Biblic Pontifical din Roma, Giuseppe Pulcinelli, profesor la Universitatea Pontificală Lateran din Roma, și Marco Settembrini, profesor la Facultatea Teologică din Emilia-Romagna, Bologna.

Angelus (23.06.2013)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

În Evanghelia din această duminică răsună unul din cuvintele cele mai incisive ale lui Isus: „Cine vrea să-şi salveze viaţa o va pierde, cine însă îşi va pierde viaţa pentru mine acela o va salva” (Lc 9,24).

Aici este o sinteză a mesajului lui Cristos şi este exprimată cu un paradox foarte eficace, care ne face cunoscut modul său de a vorbi, aproape că ne face să auzim glasul său…

Apariție editorială: Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii Pe urmele lui Toma de Aquino. Variante ale tomismului

Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii Pe urmele lui Toma de Aquino. Variante ale tomismului, scrisă de Fergus Kerr şi tradusă în limba română de Alex Moldovan. Cartea apare în colecţia Tratate de teologie, formatul 14x21, are 408 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 25 lei.

 

Audienţă acordată participanţilor la „Zilele reprezentanţilor pontificali” cu ocazia Anului Credinţei
Vineri 21 iunie 2013, în Sala Clementină din Palatul Apostolic Vatican, Sfântul Părinte Francisc a primit în audienţă pe participanţii la Zilele dedicate reprezentanţilor pontificali în cadrul Anului Credinţei (21-22 iunie) şi le-a adresat discursul pe care-l publicăm în continuare.
Discursul Sfântului Părinte Francisc adresat participanţilor la Întâlnirea Eclezială a Diecezei de Roma (luni, 17 iunie 2013)

Luni, 17 iunie, la ora 19.30, Sfântul Părinte Francisc a inaugurat în Aula „Paul al VI-lea” din Vatican Întâlnirea Eclezială care încheie anul pastoral al Diecezei de Roma (17-19 iunie) şi care are ca temă: „«Cristoase, tu ne eşti necesar!» - Responsabilitatea celor botezaţi în vestirea lui Isus Cristos”.

Înainte de intra în Aula „Paul al VI-lea”, Papa i-a salutat pe participanţii care, negăsind loc în Sala Nervi, au urmărit întâlnirea din piaţa din faţă, prin intermediul unui mare ecran tv.

Publicăm în continuare cateheza Sfântului Părinte Francisc, cu titlul „Eu nu mă ruşinez de Evanghelie”.

* * *

Apariţie editorială: Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii Dalla sinassi eucaristica alla Chiesa-comunione: liturgia ed ecclesiologia in Jean-Marie Roger Tillard
Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii Dalla sinassi eucaristica alla Chiesa-comunione: liturgia ed ecclesiologia in Jean-Marie Roger Tillard, scrisă de pr. dr. Daniel Iacobuț. Cartea apare în colecţia Disertatii doctorale, formatul 17x24, are 500 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 35 lei.
Apariţie editorială: Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii Împotriva păgânilor şi Despre Întruparea Cuvântului, scrisă de sfântul Atanasiu de Alexandria
Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii Împotriva păgânilor şi Despre Întruparea Cuvântului, scrisă de sfântul Atanasiu de Alexandria și traduse în limba română de pr. dr. Lucian Dîncă. Cartea apare în colecţia Patrologie, formatul 17x24, are 192 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 20 lei.
Cerul deasupra Bucureştiului

Din inima Europei

Cerul deasupra Bucureştiului

De Paolo Bustaffa – SIR Europa (Bucureşti)

În jurul arhiepiscopului de Bucureşti, în conventul carmeliţilor desculţi, încă de terminat dar deja bogat în prezenţe, sunt purtătorii de cuvânt ai Conferinţelor episcopale europene: este seara de 14 iunie şi se încheie întâlnirea pe care în fiecare an Consiliul Conferinţelor Episcopale Europene (CCEE) o promovează pentru cei care în Europa au responsabilităţi pastorale la nivel naţional în domeniul comunicării.

Scrisoarea Sfântului Părinte Francisc către primul ministru al Regatului Unit, David Cameron, cu ocazia întâlnirii G8

Scrisoarea Sfântului Părinte Francisc către primul ministru al Regatului Unit, David Cameron, cu ocazia întâlnirii G8

(17-18 iunie 2013)

Onorabilului David Cameron, MP

Prim ministru

Sunt bucuros să răspund la scrisoarea dumneavoastră respectuoasă din 5 iunie 2013, cu care aţi voit să mă informaţi despre agenda conducerii dumneavoastră pentru Preşedinţia Britanică a G8 în anul 2013 şi despre apropiatul Summit, prevăzut la Lough Erne, în zilele de 17 şi 18 iunie 2013, intitulat: „A G8 meeting that goes back to first principles”.

Celebrare euharistică pentru Ziua „Evangelium vitae”

Celebrare euharistică pentru Ziua „Evangelium vitae” cu ocazia Anului Credinţei (duminică 16 iunie 2013)

Iubiţi fraţi şi surori,

Această celebrare are un nume foarte frumos: Evanghelia Vieţii. Cu această Euharistie, în Anul Credinţei, vrem să-i mulţumim Domnului pentru darul vieţii, în toate manifestările sale; şi în acelaşi timp vrem să vestim Evanghelia Vieţii.

Pornind de la Cuvântul lui Dumnezeu pe care l-am ascultat, aş vrea să vă propun trei idei simple de meditaţie pentru credinţa noastră: înainte de toate, Biblia ni-l revelează pe Dumnezeul viu, pe Dumnezeul care este Viaţă şi izvor al vieţii; în al doilea rând, Isus Cristos dăruieşte viaţa şi Duhul Sfânt ne menţine în viaţă; al treilea, a urma calea lui Dumnezeu conduce la viaţă, în timp ce a-i urma pe idoli conduce la moarte.

Vizita oficială la Sfântul Părinte Francisc a Excelenţei Sale Justin Welby

Vizita oficială la Sfântul Părinte Francisc a Excelenţei Sale Justin Welby, Arhiepiscop de Canterbury şi Primat al Comuniunii Anglicane (14.06.2013)

Vineri, 14 iunie, Sfântul Părinte Francisc l-a primit în audienţă pe Arhiepiscopul de Canterbury şi Primat al Comuniunii Anglicane, Excelenţa Sa Justin Welby, cu consoarta şi suita.

Întâlnirea oficială a început cu audienţa privată în bibliotecă; apoi, în prezenţa delegaţiei care l-a însoţit pe Excelenţa Sa Justin Welby, au avut loc discursurile oficiale şi schimbul de daruri. În sfârşit s-a desfăşurat un moment de rugăciune comună în Capela Redemptoris Mater.

Pagina 2 din 25First   Precedentul   1  [2]  3  4  5  6  7  8  9  10  Urmatorul   Ultimul   
  •  
     

    

Calendar Catolic

Luni, 16 iulie 2018

Sfintii zilei
Sf. Fc. Maria de pe Muntele Carmel *
Liturghierul Roman
Luni din sãptãmâna a 15-a de peste an
Liturghie la alegere, prefațã comunã
verde (alb), III
Lectionar
Is 1,11-17: Spãlați-vã, curãțați-vã, îndepãrtați rãutatea gândurilor voastre dinaintea ochilor mei!
Ps 49: Celui care merge pe calea cea dreaptã îi voi arãta mântuirea lui Dumnezeu.
Mt 10,34-11,1: Nu am venit sã aduc pace, ci sabie.
Meditatia zilei
Luni din sãptãmâna a 15-a de peste an

Va recomandam