De
Tarciziu Erdes publicat in
Muzica la October 22, 2011 20:28 |
Comentarii (0)
“O operă grandioasă ce sintetizează credinţa unui mare muzician, dar şi o rechemare pentru noi la a deschide orizonturile şi cugeta la viaţa veşnică”. Este pe scurt reflecţia pe care Papa a lăsat-o celor prezenţi la terminarea concertului de sâmbătă după amiază, 22 octombrie, în Aula Paul al VI-lea din Vatican, unde au fost executate piesele muzicale „Te Deum” şi „Simfonia n.9 în re minor” ale compozitorului austriac Anton Bruckner. Au interpretat Orechestra Operei de Stat din Bavaria condusă de Ken Nagano şi „Audi Jugendchorakademie”, condusă Martin Steidler.
O pagină de rafinată analiză muzicală iluminată de lumina credinţei: a spus Papa Benedict. A asculta muzica lui Bruckner este ca şi cum te-ai găsi în interiorul unei mari catedrale cu structurile de susţinere ce ne poartă spre înălţimi şi creează emoţie. Dar fundamentul a toate, adaugă Pontiful, este credinţa simplă, solidă, genuină, păstrată de compozitorul austriac în toată viaţa. Şi în această ultimă simfonie, dedicată bunului Dumnezeu, trădează o dorinţă:
Aproape ca şi cum el ar fi vrut să dedice şi să încredinţeze ultimul rod matur al artei sale Aceluia în care crezuse mereu, de acum unicul şi adevăratul interlocutor căruia i se adresează, ajuns la ultima parte a existenţei.
Şi tocmai la o dimensiune misterioasă, aproape atemporală, ne deschid şi ne călăuzesc cele trei mişcări simfonice. Sensul, continuă Papa, este acela al unei aşteptări continue, de la începutul misterios la adagio final, cu mişcarea sa de ascensiune progresivă, cu clarobscururile, reminiscenţele sale semnificative din materialul muzical al miselor.
Bruckner se ruga bunului Dumnezeu să poată intra în taina sa, să-l poată lăuda în cer aşa cum făcuse pe pământ prin muzica sa şi în acest act de credinţă. subliniază Papa, dar nu numai:
O rechemare şi pentru noi la a deschide orizonturile şi a ne gândi la viaţa veşnică, nu pentru a fugi din prezent, chiar dacă marcat de probleme şi dificultăţi, dar mai degrabă pentru a-l trăi şi mai intens, purtând în realitatea în care trăim un pic de lumină, de speranţă, de iubire.